Maturizare

Am invatat sa merg din nou, cand am cazut in cea mai mare groapa...M-am ridicat, mi-am sters lacrimile amare de pe obraz, promitand ca nu imi voi mai lasa sufletul in mana nimanui...Acum, dupa ce rana a inceput sa se inchida, privesc altfel viata, oamenii si tot ceea ce ma inconjoara. Vad frumusete, bunatate, puritate in aproape orice lucru mic.

Ma bucur de fiecare data cand, dimineata Codita ma intampina si mustaceste cu boticul ei umed, privindu-ma cu ochii ei calzi...O mangai, ii dau sa manance si imi face dimineata frumoasa...

In drum spre munca privesc la oamenii din metrou...Ador sa fac asta, e un mod de relaxare si de observatie:)...Unii au fete triste, abatute de grijile cotidiene, altii sunt inca adormiti, iar ceilalti ma privesc asemeni mie. E un schimb inocent de priviri...Dar asta imi insenineaza ziua. Ei ma incarca cu energie pozitiva.

Ce sa mai spun de bebeii care ma fixeaza cu privirea, si-mi zambesc? In momentul acela sufletul mi se inunda de bucurie si ma gandesc in viitor, la momentul in care eu voi deveni mama. Oare cum va fi? Voi sti sa fac totul pentru ca puiului meu sa nu ii lipseasca nimic? Cum ma voi simti, ca si mama? Cum voi fi? Imi doresc sa fiu o mama buna, iubitoare...Sa ii fiu cea mai buna prietena si sa il sprijin in tot ce isi propune. Insa, mai este mult timp pana atunci...

Intre timp, ma voi focaliza pe lucrurile care imi aduc speranta in suflet si lumina pe chip.


O seara minunata sa aveti!